
Clubul de prim esalon Astra Ploiesti umbla la imagine, la propriu, fiind in tratative avansate cu fostul ofiter de presa de la Rapid, Liubliana Nedelcu (foto)! Venirea ei nu-i exclude pe ceilalti «presari» care se ocupa de imaginea clubului, dar, cu siguranta, va reprezenta un «plus de atractie» , macar la propriu. Liubliana are multe in comun cu alti oficiali ai clubului, fiind si fosta angajata a Ministerului de Interne, asa cum s-a prezentat chiar ea, in materiale de presa, tot din ziare aparand la iveala si o «legatura» cu fratele fostului antrenor de la Universitatea Craiova, Mark Wotte, care - intamplator sau nu - cauta, in aceasta iarna, meciuri amicale pentru echipa ... Astra Ploiesti. Ca sa se «inchida cercul» sa mentionam si «barfa» potrivit careia Liubliana a avut un «spate puternic», anume recomandarea din partea unui fost oficial rapidist. La partea cu «Internele» nu are rost sa revenim, domnisoara Nedelcu se va simti «ca acasa», inclusiv din punct de vedere al unuia dintre «colaboratorii sai», actualul ofiter de presa, Geo Raetchi, asa ca nu ramane decat sa-i uram succes. Stafful creste, creste... Ca orice club serios, Astra are mare grija de toate amanuntele, mai ales in organigrama, astfel ca, oficial, au mai aparut doua «nume noi», pe site-ul www.fcastraploiesti.ro. Este vorba despre noul trezorier, Marian Albu, despre care ziarul «Prahova» a scris, in premiera, acum cateva luni, si care este pozitionat «strategic», intre presedintele executiv, Buduru, cu care a lucrat si la Dinamo si presedintele de onoare, Emanoil Savin, in prima «clasa» a conducatorilor, conform site-ului. Albu este, in continuare, si director economic la Dinamo, dar, problema unei eventuale incompatibilitati nu stim daca se poate pune in functiile din sectorul economic, astfel ca fostul oficial al FRF poate reprezenta, probabil, ambele cluburi ! In plus, fostul capitan al echipei, Gheorghe Rohat, a fost confirmat scouter al clubului de prim esalon, mici « reorganizari » existand si mai jos, in personalul administrativ. Oricum, Astra devine un club tot mai puternic, din punct de vedere organizatoric, atat la echipa de prim esalon cat si la « satelitul » din Giurgiu, fapt care este strans « legat » de strategia pentru viitor a presedintelui executiv, Petre Buduru.
| Advertise: |
18 februarie 2011
Sexy ASTRA!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu