Advertise:



19 iulie 2009

Tăiş de aur

Echipa feminină de spadă a României şi-a păstrat ieri, la Plovdiv, titlul european cucerit anul trecut

Primul titlu în 2009 pentru România! Toate competiţiile importante desfăşurate anul acesta, în special campionate continentale, i-au păstrat pe sportivii noştri fără acces la aur. Ieri însă, spadasinele au încălcat cu succes regula în proba pe echipe a CE de la Plovdiv.

La capătul zilei, Ana Maria Brînză, Anca Măroiu, Iuliana Măceşeanu şi Simona Alexandru au sărbătorit victoria finală, obţinută după o bătălie strînsă cu echipa Poloniei: 36-34. Doar două tuşe diferenţă, dar ce contează? Româncele au condus în permanenţă în această finală, controlîndu-şi mai bine emoţiile şi găsind mai repede şi mai eficient căile de atac. Cea mai mare diferenţă, 6 tuşe, s-a înregistrat la finalul confruntării Anca Măroiu-Malgorzata Bereza, 26-18. Titlul era tot mai aproape. Iuliana Măceşeanu, în faţa Danutei Dmowska-Andrzejuk, a păstrat un avans de 4 lungimi.

Ultimul asalt, între vicecampioana olimpică Ana Brînză şi Magdalena Piekarska, a fost şi cel mai tensionat, cu multe tuşe duble, cu atacuri alerte, cu contre. Ultimul punct a fost al polonezei, dar, la încheierea timpului, România era din nou campioană europeană! Anul trecut, la Kiev, în formula Brînză, Măceşeanu, Alexandru, Loredana Iordăchioiu, aurul le revenise, România avînd încă un titlu, în 2006, la Izmir.

Vineri, spadasinii cîştigaseră argintul în proba pe echipe. Astăzi sînt programate întrecerile de sabie feminin şi spadă masculin, de asemenea pe echipe.

LIVE / Victor Hănescu - Jeremy Chardy 6-1,

Victor Hănescu încearcă să cîştige al doilea turneu din carieră în faţa francezului Jeremy Chardy.

Setul 1
Victor Hănescu şi-a cîştigat primul serviciu, 1-0. Victor reuşeşte un break , scor 2-0. Hănescu se distanţează la 3-0 după ce îşi cîştigă serviciul. Chardy cîştigă prmul game, 3-1. Cu doi aşi Hănescu îşi cîştigă sevrviciul, 4-1. Victor este un singur game distanţă de cîştigarea setului, 5-1. Victor Hănescu cîştigă primul set, 6-1.

Victor Hănescu a atins sîmbătă a treia finală a carierei, la Stuttgart, trecînd în penultimul act de Fabio Fognini.

Peste două zile, pe 21 iulie, va împlini 28 de ani. E la a treia finală a carierei, după Bucureşti 2007, cînd a pierdut la Gilles Simon, şi Gstaad 2008, unde l-a învins pe Igor Andreev.

În finala de azi, Victor Hănescu îl va întîlni pe Jeremy Chardy, bilanţul dintre cei doi fiind 1-1.

Meciul este transmis live pe GSPTV şi liveTEXT pe gsp.ro, începînd cu ora 16:30.

Dan Petrescu: "Maftei a fost cel mai bun fundaş dreapta în sezonul trecut, mă bucur că a venit la Urziceni"

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului căpitan al Rapidului Vasile Maftei, după primul joc al acestuia în tricoul noii sale echipe, în meciul cu Celtic Glasgow, încheiat la egalitate, 1-1.

Foto 1

"Maftei nu are o misiune imposibilă. Anul trecut, în opinia mea, a fost cel mai bun fundaş dreapta din România şi de aceea mi-am dorit din tot sufletul să-l am la echipă şi am reuşit să-l aducem. Singurul lucru bun la meciul cu Celtic Glasgow a fost evoluţia lui Maftei. Mi-a plăcut cum s-a comportat", a spus Petrescu la GSP TV.

Zgura bună

Minge de meci. A doua. Scundul Fognini serveşte, Victor îi returnează ascuţit, în cros, italianul, uşor dezechilibrat, întinde braţele pentru a lovi cu reverul. Mingea saltă din rachetă şi zboară lung, lung, dincolo de linia din spate a terenului. Românul îi urmăreşte calm traiectoria, iar cînd se asigură că e afară, strînge scurt pumnul undeva, la nivelul şoldului. Zîmbetul, dacă a existat, s-a topit într-o fracţiune de secundă.

Cadou anticipat
Aşa e Hane. Nimic neobişnuit pentru jucătorul care nu lasă emoţiile să se vadă. Peste două zile, pe 21 iulie, va împlini 28 de ani. E la a treia finală a carierei, după Bucureşti 2007, cînd a pierdut la Gilles Simon, şi Gstaad 2008, unde l-a învins pe Igor Andreev. Ieri, a trecut de perseverentul italian Fabio Fognini cu 6-3, 6-7 (4), 6-2, după două ore şi 15 minute de joc. Teoretic, putea încheia mai repede pentru că a avut avantajul unui break în setul secund, dar adversarul a revenit. Practic însă, era greu, aproape imposibil să piardă meciul fiindcă jocul lui a avut mai multă siguranţă şi consistenţă.

Vis pe roţi
Salutul la fileu, scurt şi bărbătesc. Românul îşi domină cu 20 de centimetri învinsul. Publicul din Stuttgart aplaudă în picioare. Hănescu părăseşte terenul cu expresia de pe chip mai degrabă concentrată. Poate şi deoarece ştia că-l mai aştepta un meci, semifinala de dublu, alături de Horia Tecău. Undeva, cocoţată pe un postament, trona maşina oferită drept premiu învingătorului, un Mercedes E 350. Pentru ea va lupta azi Victor, dar, mai ales, pentru al doilea titlu al carierei.

37.700 de euro şi-a asigurat Hănescu pentru prezenţa în finală, plus 150 de puncte ATP

Renzo Rossi: "Vom vedea zilele viitoare dacă mai transferăm un jucător"

Mnagerul sportiv al Stelei, Renzo Rossi, a declarat ca este posibil ca ros-albastrii sa transfere inca un fotbalist in perioada urmatoare si a precizat ca nu exclude ca Bibiskov si Grzelak sa fie folositi in returul cu Ujpest, din 23 iulie.

Foto 1

"Nu avem probleme de efectiv. Cristiano are incredere in baieti si este optimist. Plus ca nu sunt probleme medicale. Vom vedea in zilele urmatoare daca vom mai aduce un jucator, acesta este un aspect de care se ocupa conducerea", a zis Rossi.

Apoi a adaugat: "Bibiskov si Grzelak se pregatesc. Au progresat la partea fizica, dar mai au de lucru. Vom decide cu putin timp inaintea returului de la Budapesta daca ii vom folosi".

Spiridon: "Modul în care a jucat Şahtiorul l-a încîntat pe nea Mircea, sper să revină cît mai repede"

Secundul lui Şahtior Doneţk, Alexandru Spiridon, care s-a aflat pe banca tehnică în meciul de debut din noul sezon al campionatului ucrainean, a salutat succesul cu Kryvbas şi a declarat că victoria îl va ajuta pe Mircea Lucescu să revină mai repede alături de echipă.

"Am obţinut o victorie clară, iar suporterii au putut urmări un spectacol frumos. Modul în care echipa a jucat, precum şi rezultatul l-au încântat pe Mister, iar victoria îl va ajuta să revină mai repede alături de noi", a declarat Alexandru Spiridon, după victoria de sâmbătă cu Kryvbas, scor 3-0.

Asistentul lui Mircea Lucescu a declarat că s-a sfătuit cu acesta atât în ziua meciului cât şi cu o seară înainte în privinţa alcăturii echipei pentru meci. Alexandru Spiridon a mai spus că Lucescu a urmărit meciul la televizor şi s-a aflat în permanenţă în legătură cu celălat secund al echipei, Carlo Nicolini.

Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a debutat cu o victorie în noua ediţie de campionat, după ce a învins sâmbătă, pe propriul teren, formaţia Kryvbas Krivoi Rog cu 3-0, prin golurile marcate de Jadson (19 şi 47) şi Aghahowa (34). Tot cu o victorie a debutat şi marea rivală, Dinamo Kiev, care a învins-o cu 5-0 pe Cernomorets Odessa.

Mircea Lucescu se află în recuperare în spital, după ce a suferit miercuri un preinfarct în Elveţia şi a fost operat câteva ore mai târziu la Doneţk.

Începe fotbalul!

Una dintre cele mai agitate perioade pe piaţa drepturilor tv este aproape de final, iar fotbalul se pregăteşte să-şi intre în drepturi începînd de joi, pe Antena 1

2009 reprezintă anul cu cele mai multe schimbări în rîndul drepturilor TV pentru competiţiile fotbalistice. Liga I, care va începe pe 1 august, nu se va mai vedea doar pe Antena 1 şi GSP TV, urmînd a fi difuzată şi de Digisport (opţiunile 3,4 şi 6), postul nou înfiinţat de RCS care are o acoperire de 45%. Liga Campionilor a trecut la TVR (prima opţiune care include şi echipele româneşti) şi Boom (opţiunea 2), în timp ce Europa League, începînd cu faza grupelor, va fi pe Pro TV.

Primul meci al unei echipe româneşti din Europa League din acest sezon va fi Steaua - Ujpest, joi pe Antena 1, în timp ce pentru difuzarea partidei din retur sînt favorite Digisport şi PRO Tv. Pînă în acest moment au mai rămas de stabilit televiziunile ce vor transmite Cupa României, anul trecut pe Antena 1, şi Liga 2, care sezonul trecut a fost pe Sport.ro. Drepturile tv pentru cele două competiţii vor fi def

initivate pînă la finalul lunii curente.

Meciurile echipei naţionale de acasă vor fi transmise de Antena 1, iar partidele din deplasare vor fi negociate, singura stabilită pînă acum fiind Serbia - România, din 10 octombrie, pe TVR 1. De asemenea, disputele din cadrul preliminariilor competiţiilor europene unde vor participa şi echipele româneşti vor fi negociate cu cîteva zile înainte.


4 puncte de audienţă a strîns meciul de prezentare al Stelei cu Genclerbirligi pe Antena 1, sîmbătă seara

Viera: "Cîştigaţi titlul!"

Împrumuat de clujeni la Internaţional Curtea de Argeş, fundaşul central Viera (22 de ani) s-a adaptat la noua sa formaţie

Foto 1

"Se pare că antrenorul n-a mai avut nevoie de mine pentru următorul sezon, dar nu sînt supărat deloc. Acesta e fotbalul şi mă pregătesc cît mai bine ca să prind un post de titular. Le doresc celor de la CFR să cîştige titlul", a comentat Viera. La Internaţional a fost împrumutat şi un alt ivorian, Emmanuel Kone.

PUMA a terminat pe locul al doilea competitia Volvo Ocean Race

“Il mostro” – iahtul de sailing al companiei de sportlifestyle PUMA – impreuna cu echipajul Puma Ocean Racing, au terminat pe locul al doilea competitia Volvo Ocean Race, denumita “ Everestul navigatiei” , in data de 27 Iunie 2009 in St. Petersburg, Rusia. Volvo Ocean Race este o o aventura in jurul lumii de 37,000 mile marine (68,524 km) si este una dintre cele mai dificile competitii sportive din lume.
“ Suntem extrem de incantati si mandri de debutul extraordinar PUMA in cadrul competitiei Volvo Ocean Race si dorim sa felicitam echipajul PUMA Ocean Racing pentru lupta dusa pentru un excelent loc doi in cadrul unei intreceri senzationale ”, a spus Jochen Zeitz, PUMA Chairman si CEO. “ Participarea PUMA in cadrul competitiei Volvo Ocean Race a fost cea mai creativa campanie de marketing pe care compania a lansat-o vreodata si s-a dovedit a fi un semnal de start plin de success pentru categoria noastra de sailing , investitia fiind mai mult decat eficienta . Vanzarile colectiei PUMA Volvo Ocean Race au depasit asteptarile noastre .”

Capitanul Ken Read a comentat : “ Aceasta competitie a fost uimitoare pentru echipajul Puma. Parca a trecut o viata de cand am anuntat prima data intrarea PUMA in cadrul Volvo Ocean Race si asta se intampla in Martie 2007 si iata-ne astazi , dupa ce am terminat de navigat 50,000 mile marine , dupa ce am vizitat 10 tari si am obtinut trofeul pentru locul al-2 -lea in cursa . A fost absolut un vis. Dar nu a fost doar o competitie de iahturi . Orice activitate de succes ca aceasta este legata in intregime de oameni si noi avem cel mai bun echipaj cu care am colaborat vreodata in sailing . Cu ajutorul echipajului PUMA Ocean Racing si a activitatilor internationale extinse asociate acestui program , PUMA a adus sute de mii de fani noi in acest domeniu al sailingului si sustin cu tarie ca datorita acestui lucru, acest sport s-a schimbat pentru totdeauna ”

Peste 5 millioane de oameni au vizitat amplasamentele Volvo Ocean Race din locurile unde se faceau opririle in cadrul cursei si au vazut iahtul PUMA ( denumit `` il mostro``) , au vizitat PUMA City ( o platforma mobila extraordinara) si s-au bucurat de initiativele noastre locale de marketing . Peste 44,000 de consumatori si angajati PUMA , au fost dusi intr-un mic tur de sailing , pe un iaht PUMA , fie inainte de startul competitiei , fie intr-una din opririle noastre in porturi .

Toate aceste activitati extinse au generat o prezenta in media covarsitoare . Materialele aparute in media legate de intrarea PUMA in cadrul competitiei Volvo Ocean Race , au fost estimate la o valoare de peste 40 million USD.

PUMA a folosit cele 11 porturi de destinatie ale cursei pentru a activa strategii de marketing complexe pe fiecare coasta sau litoral . A fost folosita fiecare locatie din cursa – Alicante, Cape Town, Cochin in India, Singapore, Qingdao in China, Rio de Janeiro, Boston, Galway in Ireland, Marstrand in Suedia, Stockholm si in sfarsit St. Petersburg – nu numai pentru a pozitiona PUMA ca un brand de Sailing , ci pentru a transmite mesajul global PUMA, creand vizibilitate in media pentru alte categorii PUMA si evenimente cu multe staruri internationale . Asemenea activitati au stabilit noi standarde de comparatie in domeniul emergent al sportului de navigatie . Totodata , in timp ce sportul de navigat este adesea perceput ca foarte exclusivist , PUMA a indraznit sa darame aceasta idee preconceputa . Campania PUMA Ocean Racing a reusit sa creasca audienta pentru acest sport , printr-o abordarea mai relaxata a acestuia .

Competitia Volvo Ocean Race a fost platforma perfecta de lansarea a colectiei PUMA Sailing de performanta si de lifestyle, atingandu-se astfel si un nou target de consumatori . PUMA a lansat o gama completa de pantofi, haine si accesorii de inspiratie marina , de la echipamentul de performanta purtat pe iaht pana la produsele de lifestyle-fashion de purtat prin oras . Echipamentul PUMA Sailing de performanta a fost dezvoltat si testat chiar de catre echipajul PUMA Ocean Racing . Fiecare articol purtat de catre echipajul PUMA Ocean Racing atat pe apa cat si pe tarm , de la haine , pantofi, accesorii, a fost facut de catre PUMA.
PUMA a adus in aceasta categorie noua de sailing un bagaj impresionant de expertiza si tehnologii pe care le detine, , categorie ce a fost construita intr-un timp foarte scurt si a trebuit sa atinga cel mai inalt nivel din toate punctele de vedere . Prima colectie PUMA Sailing de Lifestyle a aparut in magazine la inceputul lui 2008.

Intrarea PUMA in domeniul Sailingului a deschis noi oportunitati de a patrunde in alte categorii, precum cea a produselor de outdoor. Volvo Ocean Race a servit ca un ``laborator`` perfect de testare a produselor PUMA de outdoor , deoarece echipajul trebuia sa poarte haine si pantofi adecvate unor conditii de vreme extreme – de la inghet pana la canicula .

Expertiza PUMA in domeniul retail-ului s-a manifestat prin oferirea unei experiente unice de shopping pe platforma denumita PUMA City , platforma ce a fost amplasata in fiecare port in care s-au facut opririle. Vanzarile au depasit orice asteptare , dupa ce intr-o singura zi in Boston , PUMA City a vandut mai mult decat orice magazin PUMA din lume .

PUMA City este o constructie mobila ce a insotit echipajul nostru in diverse trasee ale competitiei , fiind transportata si asamblata in porturile de oprire din Alicante si Boston pentru a gazdui celebritati , evenimente de presa , activitati de entertainment etc. Acest spatiu inedit de vanzare, a oferit o selectie de produse din categorii precum PUMA Sailing, Motorsport, Urban Mobility si PUMA Archive , precum si intreaga colectie Volvo Ocean Race . PUMA City – care a castigat trofeul ‘Best Retail Space’ oferit de catre publicatia americana ``Travel + Leisure`` - este o structura masiva de aproximativ 11,000 metri patrati , alcatuita din 24 de containere de otel , fiecare cantarind 11 tone .

Puternicul echipaj format din 11 oameni , in frunte cu capitanul Ken Read a navigat 10 leghe marine de la startul din octombrie anul trecut ( Alicante - Spania) si a vizitat 10 tari din Africa, Asia, America de Nord si de Sud si Europa . Fiecare leghe din cursa a fost insotita de conditii de vreme extreme , parcurse cu viteza nebuneasca a iahtului , navigatie pe mari periculoase si ape necunoscute , echipament distrus si chiar diverse defectiuni la bord. Au traversat ecuatorul de 4 ori , au experimentat temperaturi de la 0 la 35 de grade Celsius, au consumat peste 8,250,000 de calorii , majoritatea mancare semicongelata , peste 140 de litri de apa pe zi pentru gatit si baut , au folosit 5,560 metri patrati de panza si peste 2.5 kilometrii de sfoara pentru `` il mostro``.

Adina Militaru, Marketing Manager PUMA Romania :

´´Este impresionanta performanta echipajului PUMA intr-un domeniu absolut nou pentru noi si dupa un an de la lansarea primei colectii de sailing putem spune ca aceasta noua categorie a capatat un contur foarte frumos.

Colectia PUMA sailing de lifestyle este una dintre cele mai frumoase colectii pe care le avem . Pentru anumite articole se pastreaza chiar trasaturi ale produselor de performanta : fermoarele hainelor si accesoriilor sunt rezistente la apa , materialele sunt impermebaile si de o calitate premium , accesoriile au buzunare si recipiente inedite pentru protectia bijuteriilor sau a altor obiecte valoroase, iar pantofii nu aluneca.
Dar mai mult decat orice, impresioneaza designul colectiei si gama superba de culori marine , imbinate intr-un concept unitar de haine , pantofi si accesorii.

In Romania, colectia s-a bucurat de un entuziasm deosebit si ne-a surprins numarul mare de consumatorii extrem de bine informati , multi dintre ei urmarind constant ceea ce se petrecea in timpul cursei, pe site-ul dedicat www.pumaoceanracing.com``

Pandurii - Denizlispor 2-2, într-un joc de verificare disputat în Austria

Echipa antrenată de Sorin Cârţu a terminat la egalitate partida de verificare cu turcii de la Denizlispor, scor 2-2, acesta fiind al patrulea joc din cadrul stagiului de pregătire din Austria, informează site-ul oficial al gorjenilor.

Golurile celor de la Pandurii au fost marcate de Stromajer (22) şi Nalaţi (78), în timp ce pentru turci au punctat Anghelov (45, 83).

Antrenorul Sorin Cârţu a început partida cu următorul "11": Mingote - Lima, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso - Hidişan, Stângă, Păcurar, Vasilache - Raskovic, Stromajer. În partea secundă a jocului au mai intrat pe teren Murgan, Grecu, Peric, Arrieta, Popete, Tremonti, Rusu şi Tilincă.

Până acum, gorjenii au mai disputat trei jocuri amicale în Austria în care au înregistrat o remiză cu Dynamo Ceske Budejovice (1-1) şi două victorii, cu Austria Karnten II (5-1) şi NK Livar Gorica (7-0). Următorul joc de verificare se va disputa luni împotriva echipei secunde a clubului londonez Chelsea.

În altă ordine de idei, atacantul sloven Jaka Stromajer, care sezonul trecut a fost împrumutat la CSM Rm. Vâlcea, a semnat cu Pandurii Tg. Jiu o prelungire de contract, el urmând să mai joace în tricoul gorjenilor încă trei sezoane. De asemenea, Sorin Cârţu a decis să renunţe la bosniacul Osren Peric, care s-a aflat în probe pentru două zile, în timp ce brazilianul Everson Lima va mai fi testat în perioada următoare.

Sursă: NewsIn

Spectacol la Mamaia » Echipa Gazetei a terminat la egalitate cu naţionala de fotbal pe plaja, 9-9!

Gazeta şi Skol au făcut astăzi spectacol pe plaja din Mamaia! Condusă de pe banca tehnică de antrenorul naţionalei de handbal a României şi totodată antrenorul lui Oltchim, Radu Voina, echipa de fotbal a Gazetei Sporturilor a remizat cu naţionala de fotbal pe plajă, scor 9-9.

Trupa redactorilor Gazetei i-a mai avut în componenţă pe Marius Croitoru, Răzvan Simion, Dani Oţil, pe handbaliştii Marius Novanc şi Bogdan Voina, dar şi pe Kamara de la formaţia Alb şi Negru.

Deşi naţionala de fotbal pe plajă a condus la un moment dat formaţia Gazetei, handbaliştii Novanc şi Voina au luat soarta partidei în propriile mîini şi au început un veritabil meci de handbal, reuşind să egaleze astfel situaţia la 9.

Înainte de meci, Mandinga a încins atmosfera cu un scurt recital, la eveniment fiind prezente circa 700 de persoane.

Redactorii Gazetei care au intrat astăzi pe teren au fost Răzvan Rotaru, Cătălin Popescu, Dan Bâra, Marian Ursescu, Cristi Preda, Alex Cîrstea, dar şi Costin Negraru, portar aflat într-o zi mare , care a fost remarcat de membrii naţionalei de fotbal pe plajă.