
Atacantul grec face eforturi mari să revină la sută la sută din capacitate, însă Minteuan nu se va putea baza pe el în startul returului - Pantelis, ai apucat să te acomodezi la Cluj? Cum te simţi la CFR? - Chiar foarte bine. La revenirea din Antalya, în cele 2-3 zile am rămas plăcut surprins de organizarea pe care am găsit-o la CFR. Condiţiile sînt excelente. - Crezi că va plînge Steaua după tine, după ce vei începe să marchezi pentru CFR? - Nu mă interesează. Acum sînt la CFR şi mă concentrez să dau totul pentru noua mea echipă. Vreau să dau maximum din ce pot pentru a cîştiga titlul cu CFR Cluj. De asta am venit la Cluj, să mă lupt la campionat, să joc în cupele europene. - Ai fost accidentat mai mult timp şi toată lumea se întreabă cînd vei fi apt pentru noua ta echipă? - Recunosc, nu sînt la potenţial de sută la sută, dar mă pregătesc în fiecare zi. Spre exemplu, cînd am plecat la Steaua nu jucasem aproape deloc în anul acela şi am demonstrat ce pot. Nu am nici un fel de presiune în acest sens, vreau doar să fiu apt fizic şi totul va fi în regulă. Nu ştiu dacă voi juca cu Brăneştiul sau cu Timişoara. Acum vreau să mă pregătesc la maximum cu echipa 2-3 zile. Dacă antrenorul consideră că pot face faţă, sînt disponibil. "Avem şanse mari la titlu" - Ce şanse mai are CFR-ul în retur? Sînteţi la 12 puncte în spatele liderului Oţelul... - Nu mă gîndesc astfel. Avem multe meciuri în retur în care putem reveni. Cred că avem şanse mari să ne batem la titlu. Sînt foarte convins că avem un cuvînt de spus şi anul acesta. - Ai fi vrut să faci cuplu în atacul clujenilor cu Traore? - Nu ştiu. Traore a plecat deja, el este un foarte bun şi promiţător jucător. Acum trebuie să ne gîndim pentru viitor fiindcă echipa are mulţi jucători de valoare. Toţi trebuie să dăm totul pentru echipă. - Aştepţi confruntarea cu Steaua, va fi o provocare pentru tine? - Cu Steaua vom juca ultimul meci. Dacă vom fi pe primul loc noi, atunci, nu prea mai are importanţă acel meci. Dacă am vreun mesaj pentru Becali? Pentru mine perioada petrecută la Steaua a fost una foarte bună, am mulţi prieteni acolo, dar e un capitol închis. Acum sînt la CFR! Am avut multe oferte, dar am ales Clujul pentru că vreau să cîştig trofee. - Erai foarte aproape să semnezi în Cipru, cu Anorthosis. Ce s-a întîmplat? - Nu este adevărat. Sînt doar invenţii de prin ziare şi de la televizor. N-a fost vorba să semnez cu ei. - Te mai gîndeşti la episodul din partida cu Napoli cînd ai fost eliminat la 3-0 pentru Steaua? - (Rîde). Ce Napoli? Ce meci? Ştiu că am dat gol şi la 3-0 mi-a dat arbitrul "roşu". Nu ştiu de ce. "Nu mă mai gîndesc la Steaua! Acolo n-am luat niciodată campionatul, poate voi reuşi cu CFR" Pantelis Kapetanos
| Advertise: |
15 februarie 2011
Pantelis Kapetanos o vede pe CFR favorită, în faţa Stelei, la titlu: "Am venit să cîştig trofee!"
170.000 de euro e salariul anual al lui Kapetanos la CFR
Publicat de
AdrianS
la
20:45
Etichete: Stiri Fotbal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu