
Articol publicat in UEFA Champions League, 28.04.2010 10:34
Antrenorul Jose Mourinho a declarat, marţi seară, că pentru Internazionale Milano finala Ligii Campionilor este un vis, în timp ce pentru adversara din semifinale, FC Barcelona, este o obsesie, deoarece ultimul act al competiţiei va avea loc pe arena Santiago Bernabeu a echipei Real Madrid.
"Nu este o finală, aşa cum am tot auzit că se spune. Este o semifinală. Pentru noi, calificarea în finală ar fi un vis, indiferent că se joacă la Madrid sau Londra. Însă pentru FC Barcelona este o obsesie, dearece este anti-Real", a afirmat Mourinho.
"În 1997, când eram la FC Barcelona ca traducător pentru Bobby Robson, am trăit finala Cupei Spaniei, când am jucat cu Betis la Madrid. Suporterii catalani au sărbătorit victoria ca şi cum ar fi câştigat Cupa Mondială. Drapele catalane în terenul Madridului, imnul Barcelonei la difuzoarele de pe Santiago Bernabeu, toate astea...Imaginaţi-vă acum, cu Liga Campionilor în joc. Din această cauză spun că pentru noi este un vis, pentru că de peste 40 de ani Inter nu a mai câştigat un trofeu european, însă pentru ei este o obsesie", a adăugat Mourinho.
Mourinho a menţionat că FC Barcelona poate întoarce rezultatul de 3-1 din tur, însă nu ar face o dramă din acest lucru. "Nu este un război, este un meci de fotbal, nu este o tragedie. O revenire de acest gen ar face o echipă de nivel înalt", a afirmat Mourinho, care a menţionat că nu se teme de arbitraj.
Meciul FC Barcelona - Internazionale Milano are loc în această seară, de la ora 21.45, în manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor şi începe de la scorul de 3-1 pentru italieni. Românul Cristian Chivu face parte din lotul Interului pentru acest meci.
Mediafax
| Advertise: |
28 aprilie 2010
Mourinho sti ce inseamna finala atat pentru INTER cat si pentru Barça: "Pentru noi finala e un vis, pentru ei e o obsesie!"
Publicat de
Admin
la
06:32
Etichete: Stiri Fotbal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu