Advertise:



8 decembrie 2008

Romania a invins Danemarca


Ultimul meci din grupa preliminara s-a dovedit a fi si cel mai dificil pentru nationala Romaniei, tricolorele pregatite de Radu Voina depasind cu 27-25 (10-13) agresiva reprezentativa a Danemarcei.
ncerta inaintea partidei, Narcisa Lecusanu a fost golgetera intalnirii, cu 9 goluri, in timp ce de la daneze s-a remarcat Rikke Skov, cu 5 reusite.

Romania va face parte din prima grupa principala, alaturi de echipele Norvegiei, Spaniei si Ucrainei, la care se adauga recentele cunostinte Ungaria si Danemarca, impotriva carora avem avantajul meciurilor directe.

Cu experimentata Carmen Amariei titulara pentru prima data la acest turneu final de Campionat European, Romania a inceput bine disputa cu Danemarca. Tricolorele au condus cu 2-1, 3-2 si 7-4 intr-un meci care s-a anuntat foarte echilibrat si dificil inca de la prima aruncare.

Dupa ce au egalat mai intai la patru, danezele au reechilibrat disputa la sapte (min.20), cand Troelsen a aruncat puternic fara speranta pentru Luminita Hutupan. Romania a revenit de doua ori la conducere prin aceeasi foarte inspirata si bataioasa Carmen Amariei, dar finalul primei reprize a apartinut Danemercei.

Profitand de interventiile salvatoare ale portaritei Karin Mortensen si de momentele mai putin inspirate in atac ale jucatoarelor pregatite de Radu Voina, Danemarca s-a desprins la 11-9 in minutul 27, pentru a incheia partea inaugurala cu un avantaj de trei goluri (13-10).

Repriza secunda nu a inceput deloc promitator pentru reprezentativa Romaniei, Nielsen marcand pentru 14-10, dupa ce Oana Manea a calcat semicercul advers.

Au urmat doua mutari decisive din partea selectionerului Voina: introducerea Paulei Radulescu intre buturi si trimiterea Florinei Barsan in pozitia de pivot.

In pofida unui arbitraj extrem de permisiv pentru daneze si excesiv de riguros in partea Romaniei, tricolorele s-au mobilizat exemplar intorcand rezultatul in doar trei minute.

Lecusanu, Barsan si Crap au punctat decisiv si scorul a redevenit egal in minutul 44, pentru ca 60 de secunde mai tarziu Ramona Maier sa readuca echipa tricolora in avantaj (19-18).

Au urmat momente foarte bune de joc si diferenta s-a majorat la 22-19 in minutul 47, moment in care Paula Radulescu s-a accidentat la genunchiul stang, fiind scoasa pe targa in afara terenului.

Danezele au profitat imediat de moment si s-au apropiat la un singur gol diferenta (22-23) prin Skov. Barsan si Ardean-Elisei au obtinut doua aruncari de la 7 metri la rand si Lecusanu a transformat cu siguranta.

Ultimele minute au gasit echipa Danemarcei atacand cu sapte jucatoare de camp, portarita fiind scoasa de pe teren, dar o ultima interventie a Luminitei Hutupan a oferit posesia Romaniei, care continua drumul spre medalie la Campionatul European.

Urmatorul meci al Romaniei este programat, marti, in compania Spaniei, cu incepere de la ora 19:15.

0 comentarii: