
Portsmouth a făcut o afacere frumoasă cu atacantul Defoe, într-un singur an. În luna ianuarie 2008, Portsmouth l-a adus pe internaţionalul englez, de la Tottenham, pentru 8.5 milioane de euro. Defoe a prins un sezon foarte bun pe "Fratton Park", unde a reuşit 16 goluri în 31 de partide din Premier League.
Defoe a avut însă o relaţie foarte bună cu managerul Harry Redknapp, care, după ce plecat de la Portsmouth tocmai la Tottenham, şi l-a dorit foarte mult pe jucător. Aşa că Defoe a ales să se întoarcă pe "White Hart Lane", la exact un an după ce a părăsit gruparea londoneză.
Cei de la Portsmouth nu au însă motive de supărare, mai ales dacă ţinem cont de afacerea pe care au făcut-o cu jucătorul de 26 de ani. L-au cumpărat acum un an cu 8.5 milioane de euro, iar acum l-au vândut aceleiaşi echipe, cu 16.6 milioane de euro. Profit: 8,1 milioane.
De menţionat că Defoe a primit ameninţări cu moartea din partea fanilor lui Portsmouth, în momentul în care întoarcerea sa pe "White Hart Lane" a devenit iminentă.
"Suntem fericiţi să anunţăm că am ajuns la o înţelegere cu Portsmouth în privinţa transferului lui Defoe. S-a ajuns la o înţelegere şi cu atacantul, care va efectua astăzi vizita medicală", se poate citi într-o declaraţie postată pe site-ul oficial al lui Tottenham.
Defoe a evoluat de 32 de ori în naţionala Angliei, pentru care a marcat de şase ori. Are 43 de goluri în 139 de meciuri în Premier League, şi a evoluat anterior patru ani la Tottenham, unde a venit de la West Ham, în sezonul 2003-2004.
| Advertise: |
6 ianuarie 2009
Defoe inapoi la Tottenham
Publicat de
Admin
la
12:20
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
Beckham a debutat la AC Milan în amicalul cu Hamburg

David Beckham a debutat la AC Milan. Starul englez, împrumutat de la LA Galaxy, a îmbrăcat pentru prima dată tricoul rosso-nero, în partida amicală pe care gruparea milaneză a disputat-o astăzi în compania germanilor de la Hamburg.
Beckham a început ca titular, în linia de mijloc a Milanului, alături de Pirlo şi Ambrosini (Ronaldinho a jucat în spatele vârfurilor Pato şi Shevcenko), şi a evoluat doar în prima repriză. După pauză, Beckham, care a intrat mai greu în joc şi nu a prea impresionat, a fost schimbat cu Flamini.
Englezul are o scuză însă: a forţat debutul la Milan, după ce a resimiţit o problemă musculară, la ultimul antrenament dinaintea amicalului cu gruparea germană.
AC Milan a câştigat cu 5-4, după penalty-uri, amicalul cu Hamburg, după ce la finalul celor 90 de minute scorul era egal, 1-1. Ronaldinho a deschis scorul din penalty, pentru rosso-neri, în minutul 63, dar Benjamin a adus egalarea pentru germani, patru minute mai târziu. La loviturile de departajare s-au impus italienii, deşi au ratat un penalty prin Emeson, dar Thiago Neves şi Aogo au fost ghinioniştii lui Hamburg, iar Flamini a transformat penalty-ul decisiv.
Amicalul cu Hamburg a fost singurul meci pe care gruparea rosso-nero l-a susţinut în cantonamentul din Dubai. Duminică, Milan se va deplasa la Roma, pentru meciul din prima etapă a returului din Serie A, cu fosta echipă a lui Cristi Chivu.
Publicat de
Admin
la
12:18
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
4 ianuarie 2009
STEAUA IL VREA IARASI PE CAMUS

Desi a fost refuzata in doua randuri pana acum, Steaua inca il doreste pe mijlocasul francez Fabien Camus de la gruparea Charleroi.
Fotbalistul a fost foarte aproape de a semna un contract cu ros-albastri in luna noiembrie a anului trecut, insa negocierile s-au intrerupt in ultimul moment, iar acesta a ramas la Charleroi.
Camus (23 de ani) ne-a confirmat interesul Stelei, dar spune ca va lua o decizie abia la finalul stagiunii. "Stiu ca cei de la Steaua inca ma vor, dar eu abia revin dupa o accidentare mai grava si nu ma gandesc inca unde voi pleca. In mai voi analiza toate ofertele", s-a limitat sa spuna francezul.
Mijlocasul evoluaza la Charleroi din 2005, iar in aceasta perioada s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni mijlocasi centrali din campionatul belgian.
Publicat de
Admin
la
07:03
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
COUCEIRO LA CLUJ?

Cotidianul portughez Record scrie, vineri, că tehnicianul Jose Couceiro ar putea părăsi naţionala Lituaniei, adversara României în grupa a 7-a a preliminariile CM-2010, şi ar putea prelua campioana CFR Cluj.
"Jose Couceiro ar putea pleca de la naţionala Lituaniei. Motivul nu este de ordin sportiv - selecţionata baltică este marea revelaţie a grupei a 7-a - ci ţine de problemele financiare care afectează federaţia lituaniană. Chiar dacă nu s-a decis nimic, CFR Cluj, campioana României s-a interesat de situaţia tehnicianului portughez şi urmează să-i facă o propunere.Tehnicianul nu comentează", scrie Record.
Jose Couceiro a mai antrenat, de-a lungul carierei, echipe precum, Vitoria Setubal (n.r- cu aceasta a câştigat Cupa Portugaliei), Belenenses, FC Porto sau naţionala under-21 a Portugaliei.
În prezent, el pregăteşte atât echipa Kaunas cât şi naţionala Lituaniei.
Publicat de
Admin
la
06:57
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
2 ianuarie 2009
Wayne Bridge s-a transferat la Manchester City

Wayne Bridge a făcut afacerea vieţii sale. A semnat cu Manchester City şi a prins un "jackpot" în ceea ce priveşte salariul. Va primi nici mai mult, nici mai puţin de 21 milioane de lire sterline în patru sezoane petrecute în tricoul "cetăţenilor", aproximativ 5,2 milioane de lire sterline pe an.
Rezervă la Chelsea, titular de drept fiind Ashley Cole în trupa londoneză, lui Bridge i s-a garantat un loc sigur în primul "11" al trupei de pe "Eastlands". Nici "albaştrii" nu se pot plânge că au făcut o afacere proastă prin vânzarea căpitanului, deoarece în conturile trupei de pe "Stamford Bridge" au intrat 12 milioane de lire sterline, informează The Sun.
Wayne Bridge are 28 de ani şi a jucat numai 70 de meciuri în 2 ani şi jumătate petrecuţi la Londra. Fundaşul de bandă este de mult şi în vederile selecţionerului Angliei, Fabio Capello, dar momentan are o mare concurenţă pe post. Şi aici, ca la fosta echipă trebuie să îl "depăşească" pe Ashley Cole, omul care l-a scos şi din "garnitura" de titulari, după ce a fost transferat de la Arsenal acum 3 sezoane.
Publicat de
Admin
la
04:53
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
Arsenal l-a cumparat pe Arshavin

"Vânătoarea" pentru cel mai râvnit fotbalist rus a luat sfârşit. Destinaţia lui Andrei Arshavin va fi Londra. Omul care la finele Campionatului European din 2008 a fost în atenţia marilor cluburi din lume a semnat un contract valabil pe 5 sezoane cu Arsenal Londra.
Chiar dacă Arsene Wenger ne obişnuise cu "surprize" de pe continentul "negru" şi cu promovarea tinerilor, acum suprinde prin achiziţionarea rusului. "Mutu" tace şi face, cam aceasta a fost politica "tunarilor" care nu şi-au manifestat vădit interesul pentru atacantul de 27 de ani al celor de la Zenit, dar a negociat totuşi cu impresarul acestuia.
Site-ul tuttomercatoweb anunţă că Arsenal va plăti în schimbul "giuvaierului" rus suma de 18 milioane de euro. "Andrei era un jucător pe care Wenger l-a dorit de mult. L-a urmărit încă din vară. Această mutare convine tuturor. Acum rămâne să mai semnăm actele şi să facem totul oficial", a spus agentul jucătorului, Denis Lachter.
Arshavin ajunge astfel în oraşul unde şi.a dorit încă din vară, dar nu la Tottenham, ci la Arsenal. Rusul va face cuplu de atac pe "Emirates" cu Adebayor sau Bendtner.
Publicat de
Admin
la
04:48
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
Ferguson cel mai bun antrenor al anului 2008

Tehnicianul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, a fost desemnat cel mai bun antrenor al Europei în anul 2008. Ancheta realizată de cotidianul "El Pais" l-a desemnat pe scoţian câştigăror fără drept de apel în faţa contracandidaţilor.
Publicat de
Admin
la
04:44
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
Amauri refuză naţionalele Italiei şi Braziliei!

Atacantul este curtat insistent de selecţionerul "sqadrei azzura", Marcello Lippi, dar pe fir a intrat şi Carlos Dunga, omul care ţine "frâiele" naţionalei "cariocas". Însă amândoi se lovesc de refuzul vârfului, care nu vrea să audă de convocarea la echipa naţională, dorind să se perfecţioneze ca fotbalist la Juventus.
"De mic idolul meu a fost Romario. În Italia joc, dar Brazilia rămâne ţara mea. Sunt doi ani de când nu am mai mers acasă, dar mă simt bine aici. Am semnat cu Juventus şi vreau să dau totul pentru echipă. Nu mă interesează ca Lippi vrea să mă convoace la naţionala Italiei, nici măcar de vreun inters al lui Dunga. Vreau să joc aici şi să îmi fac treaba bine. Nu îmi doresc să fiu obiectul de conflict al unor selecţioneri", a spus Amauri, informează agenţai italiană Kataweb.
Publicat de
Admin
la
04:36
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
Osvaldo nu mai este dorit de Fiorentina

Atacantul argentinian Pablo Daniel Osvaldo poate pleca de la Fiorentina în această lună, iar mai multe cluburi italiene sunt interesate de transferul său, potrivit agentului fotbalistului, informează Laroma24.it
Publicat de
Admin
la
04:29
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
Falemi si Semeghin dati afara de la Gaz Metan Medias

Consiliul Director al clubului Gaz Metan Medias a anuntat renuntarea la serviciile mai multor fotbalisti, intre care se afla Nana Falemi si Dorin Semeghin
Nana Falemi si Dorin Semeghin venisera la Gaz Metan in vara anului trecut.
Pe lista de disponibilizati se adauga Bojan Cukic, Nemanja Vidakovici, Rafael Dos Santos, Alexandru Gego, Gabriel Craciun si Cosmin Paina.
O alta hotarare a Consiliului Director al Clubului Sportiv Gaz Metan Medias este desfiintarea postului de director sportiv la sectiile de fotbal si baschet, care au fost ocupate de catre Marius Baciu si respectiv Octavian Serban.
Publicat de
Admin
la
03:45
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal

