| Advertise: |
18 noiembrie 2008
Federer: "Wimbledonul este mai important decât să revin pe primul loc în ATP"

Elveţianul Roger Federer a declarat, marţi, că în 2009 are mai multe obiective, principalul fiind câştigarea turneului de Mare şlem de la Wimbledon şi abia după aceea revenirea pe prima treaptă a podiumului ATP, informează cotidianul The Times.
"Aş vrea să egalez recordul lui Pete Sampras să ajung la 14 titluri de Mare şlem şi să redevim numărul 1. Pun pe primul loc să câştig încă un titlu la Wimbledon", a explicat Federer.
Anul 2008 a fost unul din cele mai slabe din cariera lui Federer. În luna iulie a pierdut finala turneului de la Wimbledon în faţa lui Rafael Nadal. În luna august, elveţianul a pierdut şi şi primul loc în ierarhia tenisului mondial, după 237 de săptămâni consecutive în care a ocupat această poziţie. Un alt mare eşec pentru Federer a fost eliminarea în faza grupelor la Turneul Campionilor.
Sursa: NewsIn
Publicat de
Admin
la
04:10
0
comentarii
Etichete: Stiri Tennis
Semedo: "Mă voi pregăti din ce în ce mai bine"

Mijlocaşul lusitan al Stelei spune că se simte foarte bine în Ghencea şi le transmite fanilor că se va pregăti cât mai bine sub comanda lui Dorinel Munteanu, anunţă stelişti.ro.
"Ma simt foarte bine la Steaua, nu regret transferul in Ghencea. Imi doresc sa ma pregatesc cat mai bine si sper sa am liniste", a declarat Semedo pentru site-ul oficial al Stelei.
"Am sus-o si o repet, ma bazez pe jucatorii mei si am incredere in toti, mai ales in evolutiile lor bune si in caracterul de care dau dovada cu totii", spune Dorinel Munteanu.
Publicat de
Admin
la
04:09
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
Borcea: ”La Dinamo nu se fac diferenţe între români şi străini”
Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, marţi, că toţi jucătorii sînt trataţi la fel de conducerea clubului chiar dacă sînt străini sau români, în ciuda speculaţiilor din ultima vreme conform cărora cei de altă naţionalitate decât cea română sunt marginalizaţi.
"Nu există tensiuni în vestiar, la Dinamo nu se fac diferenţe, toţi jucătorii sunt trataţi în mod egal, aşa cum este normal la toate cluburile mari. În momentul în care suntem cu plăţile la zi e normal să ne gândim la performanţă, indiferent că este vorba de un jucător român sau străin", a spus Borcea, citat de site-ul oficial al clubului.
Oficialul dinamovist a precizat că în ultimele săptămâni s-a întâlnit de mai multe ori cu o parte dintre jucătorii care nu au intrat în vederile lui Mircea Rednic în acest sezon, dar şi cu impresarii acestora pentru a lămuri situaţia. "Cifrele vorbesc de la sine. Uitaţi-vă la minutele jucate pentru Dinamo. Împreună cu Mircea Rednic şi cu impresarii jucătorilor am avut mai multe întâlniri", a explicat acesta.
Sursă: NewsIn
Publicat de
Admin
la
04:06
0
comentarii
Etichete: Stiri Fotbal
17 noiembrie 2008
LiveScore Handball!
LiveScore Handball!
Publicat de
Admin
la
03:29
0
comentarii
Etichete: Live Score


